Основной контент книги Lumina Nopții (Legături De Sânge Cartea 2)
Mətn

Həcm 260 səhifə

0+

Lumina Nopții (Legături De Sânge Cartea 2)

Legături De Sânge Cartea 2
8,91 ₼
10% endirim hədiyyə edin
Bu kitabı tövsiyə edin və dostunuzun alışından 0,90 ₼ əldə edin.

Kitab haqqında

Kat Santos nu-l mai văzuse pe proprietarul Night Light de ani de zile. Asta până când Quinn decide brusc să o răpească și să o acuze că i-a înscenat uciderea vampirilor. Dându-și seama că inamicul îi joacă pe degete, cele două familii își unesc forțele pentru a opri vampirii să le terorizeze orașul.

Quinn Wilder a urmărit-o cu ochii flămânzi ai unei pume încă din ziua în care s-a născut. Când a devenit adolescentă, tentația de a o pretinde ca partenera sa, s-a transformat instant într-o prăpastie între el și frații ei supraprotectori. Când părinții lor s-au ucis reciproc în luptă, legăturile dintre cele două familii au fost întrerupte iar ea a fost luată în siguranță în afara ariei lui de întindere. Urmărind-o de la distanță, Quinn constată că războiul vampirilor are punctele sale bune atunci când ea uită să stea deoparte. Kat Santos nu-l mai văzuse pe proprietarul Night Light de ani de zile. Asta până când Quinn decide brusc să o răpească și să o acuze că i-a înscenat uciderea vampirilor. Dându-și seama că inamicul îi joacă pe degete, cele două familii își unesc forțele pentru a opri vampirii să le terorizeze orașul. Pe măsură ce războiul subteran escaladează, la fel o fac și flăcările dorinței deoarece, ceea ce a început ca o răpire se transformă rapid într-un joc periculos de seducție.

Janr və etiketlər

Daxil olun, kitabı qiymətləndirmək və rəy bildirmək üçün
Kitab Amy Blankenship «Lumina Nopții (Legături De Sânge Cartea 2)» — fb2, txt, epub, pdf formatında yükləyin və ya onlayn oxuyun. Şərh və rəylər yazın, sevimlilərinizə səs verin.
Yaş həddi:
0+
Litresdə buraxılış tarixi:
04 iyul 2021
Həcm:
260 səh.
ISBN:
9788835425779
Tərcüməçi:
Müəllif hüququ sahibi:
Tektime S.r.l.s.
Yükləmə formatı: